ANTALYA
Coasta de sud a Turciei, scăldată de Marea Mediterană, este un lung litoral însorit şi un superb peisaj cu lanţuri muntoase ce coboară spre o mare limpede şi plaje cu nisip fin ce alcătuiesc, împreună, „Coasta de peruzea”, locul cu 300 de zile de soare pe an.
Antalya, una dintre cele mai importante staţiuni de pe malul Mediteranei, situată la o altitudine de 30 m la poalele ultimelor contraforturi ale munţilor Taurus, este supranumită CAPITALA RIVIEREI TURCEŞTI. Se află la 546 km de ANKARA şi 727 km de ISTANBUL.
Bazele oraşului (Attalia) s-au pus în anul 150 î.e.n când, spun legendele, regele Pergamonului, Attalos al II-lea, descoperind aceste locuri pentru adăpostirea unei flote din Mediterană, a spus: „Acesta este cu siguranţă Paradisul”.
Destinaţie turistică de climat mediteranean (veri fierbinţi şi uscate, ierni călduţe şi ploioase), cunoscută pentru savoarea bucatelor tradiţionale, Antalya se bucură de plaje aurii (Lara şi Konyalti) şi înspumate cascade (Duden sau Manavgat) aflate în imediata apropiere.
Trecutul istoric şi cultural este bine conservat în stilul arhitectonic al moscheelor, bisericilor, madrasahurilor(scoli islamice )sau hamamurilor (băi turc).
Centrul istoric al oraşului , cartierul Kaleici este şi centrul turistic cu hoteluri, baruri, restaurante, cluburi moderne, alături de Yivli Minare(Minaretul flaut, lipit de Minaretul lui Aladin) sau de Kesik Minare(„Minaretul tăiat”)templu roman şi biserică bizantină transformată ulterior în moschee de catre seleucizi.
Cea mai veche construcţie din oraşul vechi este Poarta lui Hadrian, remarcabilă frântură de istorie, o arcadă triplu boltită, cioplită în marmură, tribut adus de turci împăratului roman cu ocazia vizitei sale aici, în anul 130 î.e.n.
Zidurile de apărare ale portului au baza în perioada elenistică şi romană, restul pietrelor fiind puse succesiv de bizantini, cruciaţi şi turci seleucizi. Turnul cu ceas din Piaţa Kalekapisi, adevărată santinelă a timpului trecut, păzeşte de milenii intrarea în vechiul oraş, iar Hidirlik Kulesi, din parcul …Karaalioglu,construit de romani in sec.II are 14 m si o structura circulara,din piatra,pe un postament patrat.
În timp ce iubitorii de plajă şi baie se răsfaţă sub soarele generos, pasionaţii de istorie pot vizita Muzeul Kaleici din incinta fostei biserici ortodoxe Sf. Gheorghe, mai multe moschei din perioada otomană, de exemplu Moscheea Korkut din secolul II sau pot explora locurile istorice din vecinătate: Kemer, Aspendos sau Olympos, Termessos sau Perge, cu importante situri arheologice.
Antalya are Grădină Zoo, unde, pe 330 m2, se află 800 de animale şi un număr de 80 de specii din toată lumea, ca şi un mare complex de distracţii ce cuprinde: Parcul Acvatic, cu 23 de tobogane, râuri artificiale şi piscine imense, împreună cu Delfinariul.
În Antalya, datorită condiţiilor meteorologice favorabile, sezonul de vară începe cam pe la sfârşitul lui aprilie şi până la sfârşitul lui octombrie. Iar principalul mijloc de transport până acolo rămâne pe calea aerului, pe Aeroportul Internaţional Antalya.
Comentarii
Este adevarat….Turcia este o tara minunata,dar din pacate compatrioti nostri cand o viziteaza stau inchisi in resortul unui hotel indopanduse cu mancare si bautura in loc sa faca un tur al acestei tari plina de istorie si locuri minunate(intradevar este mult mai scump sa vizitezi Turcia decat sa stai la plaja tot sejurul)
Răspunde


Sper ca anul acesta sa ajung si eu aici. Voi povesti apoi experientele mele pe blog… dar pana la vara mai sunt 3 luni